MENIU

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, suspectat de uzurparea puterii de stat

Foto: bbc.co.uk

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat că este bănuit de "organizarea dezordinilor de masă" şi de "uzurparea puterii de stat cu urmări grave", după ce a fost interogat, mai bine de două ore, vineri după-amiază, de către Procuratura sectorului Centru.

"Nu mi s-au prezentat probe, sunt acuzaţii complet nefondate, pe care le resping. Este absurd cu ce se ocupă Procuratura", a spus Dorin Chirtoacă.

"Este un dosar politic, prin care se vrea să se ascundă adevărul despre ce s-a întâmplat pe 7 aprilie, să se eschiveze de la răspundere cei care au organizat cu adevărat violenţele de atunci şi să fie manipulată opinia publică, precum că ar exista pretinşi vinovați în opoziție", a mai spus Chirtoacă, potrivit UNIMEDIA.

"Am întrebat şi voi continua să întreb autorităţile statului, inclusiv Procuratura, de ce nu sunt investigate faptele de omor, tratament inuman şi degradant care au avut loc după data de 7 aprilie, în municipiul Chişinău", a declarat primarul.

Chirtoacă nu a exclus posibilitatea ca şi alţi lideri din opoziţie să fie chemaţi, de asemenea, la Procuratură, şi să fie incriminaţi pentru aceleaşi infracţiuni.

Ion Casian, avocatul primarului Dorin Chirtoacă, susţine că bănuiala este una nefondată, neclară şi vag prezentată. "Sunt scrise fraze de ordin general care nu au legătură cu primarul Dorin Chirtoacă. Acesta şi-a îndeplinit atribuţiile de prevenire a dezordinilor în urma protestelor spontane", a declarat Ion Casian.