MENIU

Primarii marilor oraşe din România se aşteptau la recesiunea anunţată duminică de Traian Băsescu

Foto: News In

Ne aşteptam la recesiune în România! O spun primarii marilor oraşe din ţară care susţin că în comunităţile locale criza economică s-a simţit cu mult timp înainte ca ea să fie declarată. Invitaţi în emisunea Stradă, şcoală şi spital, edilii din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Craiova au vorbit despre nivelul crizei economice în oraşele pe care le reprezintă

''Eram pregătiţi pentru aşa ceva. Spuneaţi că nu corespund multe dintre proiectele mele, ei bine pentru asta în noiembrie, decembrie am avut mii de reprioritizări'' spune primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Nici la Timişoara, criza nu i-a luat prin surprindere pe edili.

''Recesiunea se ştia, pentru că pe 12 am făcut prima rectificare pe minus, pentru că bugetul nu permitea plata salariilor profesorilor. Mai multe proiecte ale oraşului nu că vor fi abandonate, dar vor fi încetinite'', a spus primarul Timişoarei Gheorghe Ciuhandu. 

''Avem o mare problemă legată de cofinanţarea marilor proiecte europene trebuie să facem rost de cofinanţare, şi sperăm ca să putem să plătim să nu resimţim această recesiune economică'', a spus şi primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita. 

Primarul din Craiova nu este prea interesat de recesiunea anunţată de Traian Băsescu. Problema României este un alt fel de criză, spune el. 

''La Craiova e criză de 2 ani de zile, nu mă interesază restul crizei, e mai degrabă o criză de valorilor la noi'', spune Antonie Solomon, primar Craiiova.