MENIU

Primăria Ploieşti a decis alocarea a 12,5 milioane lei pentru reabilitarea Grădinii Zoologice

Foto: animale.ro

Primăria Ploieşti a decis joi, după şase ani de tergiversări, alocarea a 12,5 milioane lei pentru reabilitarea Grădinii Zoologice de la Bucov, printre măsurile luate pentru reorganizare fiind amenajarea unor suprafeţe mai mari de teren pentru fiecare specie şi asigurarea microclimatului adecvat.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii ploieştene, Administraţia Parcului Memorial 'Constantin Stere' Bucov a demarat, anul acesta, programul de reabilitare a grădinii zoologice, conform Studiului de Fezabilitate întocmit încă din anul 2003 de către Oficiul Public Proiect Ploieşti.

Studiul are ca scop realizarea unei grădini zoologice reorganizate pe principii moderne, în care vegetaţia existentă să fie păstrată şi întreţinută astfel încât să se creeze mediul de viaţă natural al animalelor existente, precum şi al celor care vor fi achiziţionate.

Valoarea totală a investiţiei este de 12.593.000 lei, subprogamul 'Reabilitare Grădină Zoologică - Parc Memorial Constantin Stere' fiind finanţat în proporţie de 75 % din bugetul de stat, prin Ministerul Mediului. Restul de 25% din finanţarea obiectivelor de investiţii va fi suportat din bugetul local al municipiului Ploieşti.

Reabilitarea Grădinii Zoologice de la Bucov cuprinde, printre altele, reorganizarea zonelor de adăpost şi amenajarea unor suprafeţe mai mari de teren pentru fiecare specie şi asigurarea microclimatului adecvat fiecărei specii, amenajarea de noi padocuri şi adăposturi de animale, care să confere un confort sporit faţă de cele actuale, dar şi reabilitarea şi modernizarea reţelelor de apă, canalizare, gaze şi iluminat.