Primăria Generală a reziliat contractul cu firma care se ocupa de refacerea Centrului Istoric
Primăria Capitalei a reziliat contractul cu firma spaniolă Sedesa, care se ocupa de lucrările de refacere a Centrului Istoric, de acestea ocupându-se acum doar un subcontractat, firma Apolodor, care nu are însă niciun contract cu Primăria, a anunţat pe 22 octombrie viceprimarul Mircea Raicu.
În luna iulie, firma spaniolă Sedesa a reluat lucrările în Centrul Istoric al Bucureştiului, conform unui act adiţional semnat de reprezentanţii companiei şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Reluarea lucrărilor s-a stabilit după ce cele două părţi au căzut de acord că gestionarea corectă a contractului, din punct de vedere juridic şi financiar, va fi certificat de o analiză efectuată de un nou consultant, contractul vechiului consultant expirând în decembrie 2008. Lucrările urmau să fie realizate cu mai mulţi subcontractanţi şi monitorizate de inspectorii primăriei. În perioada 2006-2008, dintr-un total de 14 străzi ce urmau să fie reabilitate, s-a reuşit finalizarea lucrărilor pe doar patru străzi.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a mai anunţat, şi pe 22 aprilie, rezilierea contractului cu Sedesa. Ulterior, Oprescu s-a răzgândit, în condiţiile în care municipalitatea avea de achitat facturi de două milioane de euro firmei Sedesa.
Potrivit lui Oprescu, în patru ani, în Centrul Istoric au fost refăcute doar patru dintre cele 14 străzi de care se ocupă Sedesa, iar ritmul lucrărilor la celelalte 10 este "aproape inexistent". Primarul general ar fi vrut, însă, ca până în 2012, lucrările de reabilitare să fie finalizate în măcar jumătate din Centrul Istoric.