MENIU

Primăria Drobeta-Turnu Severin a organizat primul festival medieval

Foto: art-zone.ro

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a organizat, vineri şi sâmbătă, primul festival medieval, eveniment care se desfăşoară în cadrul unui proiect mai amplu în parteneriat cu Primăria Negotin din Serbia.

Timp de două zile, trupe şi ansambluri de excepţie, spectacole unul după altul, parade şi dansuri medievale, dueluri şi întreceri cavalereşti au redat gloria de altădată Cetăţii Medievale a Severinului. Shadows, Cimpoierii din Transilvania, Huniadi Cantores, Teatrul Strada, Şcoala de dans medieval Piruet, Teatru medieval, Anonimii, Corvinii sunt trupele care şi-au confirmat prezenţa la festivalul medieval severinean.

Severinenii au avut ocazia să participe la recitaluri de poezie, concerte, dar şi conferinţe în care li s-au dezvăluit tainele Cetăţii Severinului şi la spectacole de animaţie stradală.

Amploarea evenimentului şi calitatea spectacolelor le-au dat speranţe organizatorilor să atragă la Severin un număr mare de turişti din ţară şi din străinătate, iubitori de artă medievală. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul unui proiect mai amplu în parteneriat cu Primăria Negotin - Serbia intitulat "Severinul medieval şi modern", în valoare de 117.500 de euro, contribuţia Uniunii Europene fiind de 99.492,5 euro.

Vineri, în prima zi a festivalului, evenimentele au debutat la Palatul Cultural Teodor Costescu, cu vernisajul expoziţiei de artă plastică "Severinul medieval", după care va avea loc conferinţa cu tema "Medievalitate şi modernitate"

Manifestările au continuat cu animaţie pe catalige oferită de trupa Shadows din Timişoara. Nu au lipsit lecţiile de dans medieval, prezentările de arme şi demonstraţiile de vitejie ale cavalerilor.

Totodată, participanţii au putut afla amănunte interesante despre istoria Cetăţii Medievale. Seara s-a încheiat cu un spectacol susţinut de formaţia de muzică medievală şi renascentistă "Nomen Est Omen".

Sâmbătă, cei care au vrut să admire o paradă medievală au fost aşteptaţi începând cu ora 18.00. Parada a fost, de altfel, şi momentul de debut al unei seri care s-a dorit a fi inedită prin atmosferă, locaţie şi program. Apoi, la Cetatea Medievală au avut loc mai multe spectacole susţinute de trupele "Nomen Est Omen", "Shadows", "Huniadi Cantores", "Cimpoierii din Transilvania", "Corvinia" (rock medieval).

Mai multe articole despre:
Festival Medieval Drobeta-Turnu Severin