Primăria Craiova va acorda 1.000.000 de euro clubului Universitatea Craiova
Primarul Municipiului Craiova, Antonie Solomon, a declarat, miecuri, în cadrul unei conferinţe de presă că municipalitatea va susţine financiar, în acest an, clubul Universitatea cu un milion de euro, bani proveniţi din bugetul pe anul 2009.
Potrivit edilului, Primăria Craiova nu va avea pretenţia de a deveni acţionar al clubului: "Nu mă interesează acţiuni la club. O să fie un parteneriat ca la Timişoara şi vom pune câteva condiţii, legate de poziţia în clasament. Probabil echipa o să joace cu stema Craiovei pe piept ca să aducă faimă oraşului. Sper ca şi Consiliul Judeţean să facă la fel, să dea nişte bani la echipă, să nu rămână doar cu vorbele".
Proiectul ce prevede încheierea unui parteneriat cu Universitatea Craiova va fi dezbătut, cel mai probabil, în cadrul şedinţei plenare din luna aprilie, atunci când va fi aprobat şi bugetul pe anul 2009, în care a fost inclusă suma ce urmează să fie acordată formaţiei oltene.
Solomon a mai spus că finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, "s-a zbătut" pentru echipă şi a reuşit să facă performanţă. "Mult timp am crezut că e echipa lui Mititelu. Până la urmă mi-am dat seama că e echipa Craiovei. Nu vreau să-l ajut pe Mititelu, vreau să ajut echipa", a menţionat Solomon.
Mititelu a refuzat să comenteze intenţia oficialităţilor locale de a sprijini echipa pe care o patronează.