MENIU

Primăria Capitalei vrea să cumpere camere video pentru supravegherea şcolilor

Foto: RTV

Primăria Capitalei va face demersuri să acceseze fonduri europene pentru achiziţionarea unor camere video prin intermediul cărora să fie supravegheate împrejurimile şcolilor, a anunţat primarul general, Sorin Oprescu.

Potrivit edilului-şef, cele mai mari probleme apar mai ales în jurul anumitor şcoli, care pot fi considerate "vârfuri de risc", iar asta chiar dacă, conform datelor Poliţiei, infracţionalitatea la nivelul municipiului Capitalei este în scădere.

Şeful Poliţiei Capitalei, chestorul principal Marian Tutilescu, spune că nu pot fi nominalizate şcolile în zona cărora gradul de infracţionalitate este mare, pentru a nu se crea un sentiment de insecuritate în rândul populaţiei. 

"Din punct de vedere al supravegherii, şcolile vor fi repartizate fie Poliţiei Comunitare, fie Poliţiei Capitalei sau Jandarmeriei, pentru a nu exista încălcări de competenţe în aceste instituţii", a afirmat Tutilescu. 

Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Stelian Fedorca, pentru combaterea violenţei din şcoli, va fi modificat regulamentul de intrare şi ieşire a profesorilor, elevilor şi părinţilor în şi din unităţile de învăţământ. "În prezent, la şcoli, firmele de pază şi protecţie particulare sunt plătite din banii părinţilor. Toate aceste firme de pază vor fi verificate, pentru a se vedea cine îşi face treaba cum trebuie şi cine nu", spune Fedorca.

Reprezentanţii municipalităţii şi cei ai Poliţiei Capitalei, Jandarmeriei şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti s-au întâlnit miercuri la sediul primăriei, pentru a discuta despre măsurile privind siguranţa cetăţenilor, inclusiv a elevilor.