Prima fotografie a gemenelor actriţei Sarah Jessica Parker
După ce în urmă cu o săptămână au devenit pentru a doua oară părinţi, Sarah Jessica Parker şi Matthew Broderick au realizat primele fotografii cu gemenele Marion Loretta Elwell şi Tabitha Hodge.
Fotografia care a apărut în presa internaţională, luni seară, este realizată de Robin Layton. Micuţa Marion Loretta Elwell este ţinută în braţe de Sarah Jessica Parker, iar Tabitha Hodge, cealaltă fetiţă, de Matthew Broderick. În fotografie mai apare şi fiul cuplului, James Wilkie, în vârstă de 7 ani.
Fetiţele gemene ale starului din "Totul despre sex" s-au născut cu ajutorul unei mame surogat, în urmă cu o săptămână.