MENIU

Prima casă, prima ţeapă: Zeci de bucureşteni au fost înşelaţi cu oferte de locuinţe

Foto: Realitatea.net
Până acum, au fost înregistrate 29 de plângeri

Patru persoane sunt cercetate şi au primit interdicţia de a părăsi localitatea, după ce zeci de bucureşteni s-au plâns poliţiştilor că au fost înşelaţi cu oferte de locuinţe pentru care se promiteau subvenţii de la instituţii ale statului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, în urma celor 5 percheziţii făcute, marţi, în sectoarele 3,4 şi 5, au fost găsite zeci de documente falsificate, cu antetul Guvernului, SRI, ANL, Poştei Române, pe care cele patru persoane reţinute le foloseau pentru a-i păcăli pe bucureşteni.

"Promiteau cumpărătorilor, cetăţeni de bună-credinţă, că le vor oferi apartamente din fondurile Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, care spuneau că sunt subvenţionate şi de Primăria Sectorului 5. Făceau ante-contracte de vânzare-cumpărare, nişte formulare pe care le obţineau de la oficiile poştale pe care le înregistrau în fals, dădeau numere fictive de înregistrare şi solicitau un avans de 5000-8000 de euro", a declarat, la Realitatea TV, Christian Ciocan, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei.

Până acum, au fost înregistrate 29 de plângeri, iar prejudiciul se ridică la 150.000 de euro.

Cele patru persoane spuneau că sunt reprezentanţi ai unor instituţii ale statului şi că puteau oferi subvenţii pentru locuinţe, ale căror preţuri ar fi ajuns la 60.000 de euro. Una dintre ele este căutată de poliţişti, primind în lipsă interdicţia de a părăsi localitatea.

Christian Ciocan a oferit şi câteva sfaturi celor care vor să realizeze o astfel de tranzacţie.

"Să fie mult mai atenţi pentru că un simplu document, în care sunt înscrise datele lor de identificare şi un număr fictiv de înregistrare, nu conferă legitimitate acelei tranzacţii. Oamenii trebuie să fie mult mai atenţi. Trebuie să se documenteze", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.