Prietenul lui Stantchev, numit secretar de stat
PSD-istul Doru Laurian Bădulescu, al cărui nume apare în dosarul privatizărilor strategice, a fost promovat în Ministerul Mediului.
Social-democratul Doru Laurian Bădulescu, al cărui nume apare în dosarul privatizărilor strategice ca prieten al bulgarului Stamen Stantchev, a fost numit miercuri de premierul Emil Boc secretar de stat la Ministerul Mediului. Din interceptă rile procurorilor reiese că PSD-istul, fost senator şi şef al Consiliului Judeţean Ilfov, este cel care le-a făcut legătura lui Radu Donciu, fost consilier al ministrului comunicaţiilor Zsolt Nagy, şi Stamen Stantchev.
"De exemplu Radu (Donciu). E unul dintre cei mai buni oameni ai mei. Radu a lucrat pentru un tip. Radu este foarte bine şcolit. Are 51 de ani. A fost director general la Rompetrol. Un tip mare. Atunci când au avut loc schimbările politice, el nu este politician, Dinu Patriciu şi un alt tip pe nume Doru Bădulescu, de la PSD, au făcut o înţelegere ca Doru să-l ia pe Radu să lucreze pentru el şi aşa l-au scos din Rompetrol..."