Preţurile nu vor mai creşte ca în alţi ani, potrivit guvernatorului BNR
Deprecierea accentuată a leului a adus în prima parte a anului scumpirea tuturor produselor. Cursul leu euro se va stabiliza însă în perioada următoare, aşa că preţurile nu vor mai creşte ca în alţi ani, arată guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Vom avea parte de scumpiri şi în 2009, dar mai mici decât se aştepta Banca Naţională la începutul anului. Restrângerea activităţii economice de la sfârşitul lui 2008 a dus la o scădere a cererii. Acest lucru a forţat importatorii, producătorii şi comercianţii să reducă preţurile. Nu am simţit însă în buzunar ieftinirea, pentru că leul s-a depreciat. Cu alte cuvinte, am plătit mai mult în lei pentru aceleaşi produse, deşi în valută acestea au avut aceleaşi preţuri sau chiar mai mici.
Veşti bune vin şi în privinţa creditării. Băncile se vor împrumuta mai ieftin, iar dobânzile la împrumuturile în lei vor fi mai mici. Concret, băncile nu se vor mai împrumuta la o dobândă de aproximativ 12%, cât este în prezent, ci la 9,5%, cât este dobânda de politică monetară. Astfel băncile vor lua bani mai ieftin şi, la rândul lor, vor da credite în lei mult mai avantajoase. Oficialii BNR speră ca relansarea creditării să aibă loc foarte curând.
Banca Centrală estimează că inflaţia se va diminua de acum înainte. De la 7,8% la sfârşitul anului trecut ar putea ajunge la 4,4% în decembrie 2009. În primul trimestrul inflaţia s-a mai temperat, chiar dacă în prima parte a acestui trimestru s-a înregistrat un puseu inflaţionist.
De asemenea, BNR a revizuit în scădere prognoza pentru inflaţia la finalul anului viitor, de la 3,2% la 2,8%, în condiţiile în care ţinta pentru anul viitor a fost stabilită la 3,5%, plus sau minus un punct procentual.
Guvernatorul a menţionat că BNR are motive suficiente să creadă că "dezinflaţia s-a instalat confortabil pentru următoarele trimestre" şi a indicat că principala presiune asupra inflaţiei din primul trimestru a fost evoluţia cursului de schimb.
Factorii ce susţin procesul dezinflaţionist sunt evoluţia preţurilor la produsele agro-alimentare, după un an agricol bun, şi scăderea preţurilor nominale la import, neluând în calcul evoluţia cursului de schimb, a apreciat guvernatorul BNR.