MENIU

Preţurile la producător şi-au încetinit în martie ritmul anual de creştere, la 3,9%

Foto: newschannel.ro

Preţurile producţiei industriale au scăzut în martie cu 0,55% faţă de luna anterioară, pe fondul ieftinirilor din industria extractivă şi cea de prelucrare, iar ritmul anual de creştere s-a temperat la 3,89%, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS).

În februarie, ritmul anual de creştere a preţurilor producţiei industriale a fost de 6,17%.

Preţurile producţiei industriale pe piaţa internă s-au diminuat în martie cu 0,6% comparativ cu luna anterioară, iar cele de pe piaţa externă s-au redus cu 0,5%, potrivit datelor Statisticii.

Cel mai mult au săltat în martie preţurile în activitatea de distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare, cu 3,52% faţă de luna anterioară, urmate de cele din producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu 0,05%. În schimb, preţurile produselor din sectorul extractiv au scăzut cu 1,06%, iar cele din industria prelucrătoare, cu 0,69% faţă de februarie. 

Pe marile grupe industriale, creşteri de preţuri au avut produsele din industria bunurilor de capital (+1,12%), a bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,39%), segmentul bunurilor de uz curent (+0,11%), în timp ce produsele energetice şi bunurile intermediare s-au ieftinit cu 1,43%, respectiv 1,16%.

Faţă de martie 2008, creşteri de preţuri peste nivelul înregistrat pe total industrie au avut loc în a treia lună din 2009 la distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare, de 11,82%, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, de 8,14%, şi industria prelucrătoare, de 3,93%. În schimb, în industria extractivă au fost înregistrate ieftiniri, de 8,33%.

Pe marile grupe industriale, produsele din industria bunurilor de uz curent s-au scumpit cu 11,8%, urmate de cele din industria bunurilor de capital, cu 11,15%, industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+10%) şi segmentul bunurilor intermediare (+6,7%). Pe de altă parte, preţurile produselor din industria energetică au scăzut cu 8,6%.

INS a precizat că datele au fost recalculate conform noii Clasificări a Activităţilor Economiei Naţionale (CAEN Rev.2) şi ca urmare a schimbării anului de bază şi sistemului de ponderare, menţionând, totodată, că datele pentru luna martie 2009 sunt provizorii.