Preţul biletelor RATB ar putea creşte până la 20%
Preţul biletelor şi abonamentelor RATB va creşte cu 10- 20%, a declarat directorul regiei, Gheorghe Aron, care a precizat că propunerea va fi înaintată CGMB.
Preţul unui bilet pentru o cursă urbană a crescut, pe 31 ianuarie 2008, de la 1,1 lei la 1,3 lei. Preţul unui abonament nominal integral pe o linie a crescut cu 20%, de la 25 de lei la 30 de lei, cel pe două linii cu 16,66%, de la 30 de lei la 35 de lei, iar un abonament lunar nominal intergral pe toate liniile s-a majorat cu 25 %, de la 40 de lei la 50 de lei.
De asemenea, Aron a precizat că regia are în vedere achiziţionare de autovehicule de capacitate medie (mai mici ca cele existente) pentru transportul de noapte. "Încă analizăm oportunitatea acestui transport, mai ales din punct de vedere al solicitărilor. Dacă îl vom face avem nevoie de autovehicule mai mici pentru că noaptea cererea de transport e mai mică. Vom avea în vedere introducere acestor vehicule pe traseu între orele 21.00 şi 5.00" a precizat Aron.
Directorul RATB spune că ar putea introduce vehicule mai mici încă de la ora 21.00, ţinând cont de scăderea traficului spre seară. "În general, numărul de călătorii a scăzut în acest an cu 4-5 procente faţă de aceeşi perioadă a anul trecut" a mai spus Aron.