Preşedinţia a precizat că Traian Băsescu nu apare drept ctitor al Bisericii Cotroceni
Administraţia Prezidenţială a precizat că preşedintele Traian Băsescu nu apare drept ctitor al Bisericii Cotroceni pe textul gravat al clopotului şi asigură că normele bisericeşti şi procedurile legale au fost întocmai respectate în vederea acestui eveniment.
Administraţia Prezidenţială a subliniat faptul că textul gravat pe
clopotul Bisericii este în acord cu regulile de redactare ale unui
asemenea text, pomenind pe ctitorul aşezămintelor de la Cotroceni
(voievodul Şerban Cantacuzino), numele ierarhului locului
(Preafericitul Părinte Patriarh Daniel) şi numele şefului statului în
al cărui mandat a fost reconstruită integral biserica.
"Precizăm, de asemenea, că preşedintele României, Traian Băsescu, nu
apare drept ctitor al bisericii, numele său fiind prezent doar în
calitate de şef al statului, întrucât biserica de la Cotroceni este
biserică-paraclis al Palatului Cotroceni, face parte, din punct de
vedere administrativ, din ansamblul Cotroceni şi a fost reconstruită
integral, în conformitate cu dorinţa urmaşilor familiei Cantacuzino",
se mai arată în precizarea amintită.
Ctitorii pomeniţi la Sfânta Liturghie au fost membrii familiei domneşti
Cantacuzino şi celelalte personalităţi ale României care au contribuit
de-a lungul timpului la susţinerea Mănăstirii Cotroceni şi a bisericii
demolate de comunişti în 1984.
Preşedintele Traian Băsescu a spus că nu ştie
ce este scris pe clopotul Bisericii din incinta Palatului, precizând
însă că numele său se regăseşte, alături de cel al Patriarhului Daniel,
pe un document care s-a introdus în masa din altarul lăcaşului de cult.
"Habar n-am ce-i scris pe el. Din câte ştiu
sunt nişte obiceiuri ale BOR, dar asta trebuie discutat cu domnul
Cazaban (Bogdan Cazaban - consilier prezidenţial pe probleme de
culte) care gestionează problemele de culte. Ce vă pot spune este că
astăzi am semnat alături de Patriarhul Daniel un document care s-a
introdus în masa din altar. Se pare că aşa se face", a spus Traian
Băsescu, întrebat de inscripţia de pe clopotul Bisericii din complexul
Cotroceni.