MENIU

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu delegaţia FMI, la Palatul Cotroceni

foto: NewsIN
Traian Băsescu: Acest împrumut va fi ca o centură de siguranţă pentru România

Înainte de a-şi închia misiunea în România, delegaţia FMI a avut ultima întâlnire oficială, la Cotroceni. Traian Băsescu le-a spus negociatorilor că aşteaptă mai mult sprijin din partea Fondului pentru a-i presa pe politicieni să facă reformă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Viena, că, în acordul care se va încheia cu FMI şi UE, România nu renunţă la cota unică de impozitare, nu trebuie să crească TVA-ul şi nu sunt prevăzute reduceri de pensii şi salarii, ceea ce arată că ţara noastră nu şi-a pus o centură de salvare.

"România nu şi-a pus o centură de salvare prin acordul cu FMI şi UE, repet, România nu şi-a pus o centură de salvare, România şi-a pus o centură de siguranţă, şi asta pentru că foarte puţini analişti pot face precizări asupra evoluţiei crizei.Am să vă aduc şi proba faptului că este vorba despre o centură de siguranţă, şi nu de salvare, prin invitarea să citiţi, imediat ce va fi dat publicităţii, acordul dintre România şi Fond şi veţi constata că sunt câteva elemente care nu sunt specifice unei ţări care trebuie salvate. România nu trebuie să crească TVA-ul, rămâne 19%, ca şi până acum, România nu trebuie să renunţe la cota unică de 16% pe venit, România nu trebuie să reducă salarii, nu trebuie să reducă pensii, deci nu avem condiţii, în urma expertizei Fondului, care să alerteze pe cineva că ni se pune o centură de salvare", a declarat Băsescu, după o întâlnire cu investitorii austrieci, demontând afirmaţiile apărute în presa din Austria, dar şi în presa română, potrivit cărora România are nevoie de bani pentru a  nu intra în faliment.

Citeşte şi Mircea Geoană: În discuţiile de luni cu FMI s-au creat şi premisele relansării creditelor

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu întâlnire FMI delegaţie