MENIU

Preşedintele Traian Băsescu a participat la Mamaia la lansarea Imnului Turismului

Foto: NewsIn

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri seară, în staţiunea Mamaia, în zona Cazinoului, unde a fost imediat înconjurat de turişti şi localnici, petrecând minute bune pentru a se fotografia cu ei.

Şeful statului a declarat că, de 1 Mai, nu a mâncat mititei, deoarece îi place "brânza cu roşii, în special brânza dobrogeană".

Băsescu a adăugat că-i place litoralul românesc şi consideră că staţiunea Mamaia arată frumos, numărul mare de turişti veniţi pe litoral  fiind "un început promiţător de sezon". Şeful statului a mai spus că se  bucură că nu a plouat, "cum au zis la prognoză", şi că este vreme frumoasă.

Preşedintele şi-a petrecut ziua în Neptun, unde este cazat la vila de protocol, şi s-a plimbat pe mare cu o barcă de agrement.

La Constanţa s-a aflat şi ministrul Turismului, Turismului, Elena Udrea, care a participat, vineri seară, la lansarea Imnului Turismului, pe plaja Cazino din staţiunea Mamaia.
Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Mamaia 1 Mai staţiune