Preşedintele pakistanez i-a predat premierului controlul asupra armei nucleare
Anunţul transferării conducerii Autorităţii naţionale a comandamentului, NCA, responsabilă pentru armele nucleare, de la preşedinţie la premierul Yousuf Raza Gilani a fost făcut de un purtător de cuvânt al preşedinţiei.
Preşedintele pakistanez Asif Ali Zardari i-a predat sâmbătă premierului responsabilitatea pentru controlul operaţional al armei nucleare, iniţiativă menită să consolideze prerogativele Parlamentului, relatează AFP.
Iniţiativa face parte dintr-o serie de 28 de ordonanţe republicate de preşedinte şi însoţite de câteva amendamente, după ce Curtea Supremă a invalidat deciziile predecesorului său Pervez Musharraf, luate în cadrul stării de urgenţă.
El intervine în condiţiile în care Zardari, criticat în ţară, este fragilzat de numeroase critici şi de expirarea, sâmbătă, a unei amnistii asupra unor cazuri de presupusă corupţie, care îl proteja. Încheierea amnistiei, acordată în octombrie 2007 de Musharraf, dar anulată de Curtea Supremă, sugerează o nouă posibilă criză politică în Pakistan.
Purtătorul de cuvânt nu a menţionat explicit armele nucleare, dar experţii au confirmat că NCA include arsenalul atomic.
Pakistanul e efectuat şase teste nucleare în mai 1998, în ripostă la testele Indiei. Islamabadul a anunţat totuşi un moratoriu unilateral asupra unor noi teste, dacă nici India nu va efectua astfel de teste. \"Transferarea preşedinţiei NCA către premier este un pas uriaş spre consolidarea Parlamentului ales şi a premierului\", a spus purtătorul de cuvânt.
Zardari are relaţii tensionate cu propriul partid şi cu armata şi analiştii spun că el s-ar putea menţine la putere doar luând anumite măsuri, ca aplicarea unora dintre promisiunile sale electorale ce vizează consolidarea puterilor Parlamentului.
\"Preşedintele vrea să dea impresia că îşi consolidează premierul, dar acest transfer este fundamental cosmetic\", a spus un analist.