Preşedintele Osetiei de Sud l-a dat afară pe premier, numit la recomandarea Moscovei
Preşedintele Osetiei de Sud, Eduard Kokoitî, şi-a demis premierul, fost şef al serviciilor de securitate ruse însărcinat de Moscova să controleze reconstrucţia teritoriului.
Bulaţev, fost şef al serviciilor de securitate (FSB, fost KGB), fusese numit premier al Osetiei de Sud în octombrie 2008, la cererea Moscovei. Sarcina sa era de a controla reconstrucţia republicii distruse după războiul fulger dintre Rusia şi Georgia din august 2008.
Înainte de numire, Bulaţev condusese serviciul fiscal al Osetiei de Sud.
Rusia a promis circa 10 miliarde de ruble (222 de milioane de euro) pentru reconstrucţia micului teritoriu cu 50.000 de locuitori. Dar autorităţile osete afirmă că nu au cheltuit decât 1,5 milioane de ruble, iar localnicii trăiesc în continuare printre ruine.
Opoziţia locală, tot prorusă, îl acuză pe preşedintele sud-oset şi pe anturajul acestuia că deturnează fondurile trimise de Rusia, precum şi materialele construcţie şi ajutorul umanitar.