MENIU

Preşedintele clubului FC Argeş, Cristian Mincă, a ieşit din sediul DNA Piteşti după aproape 7 ore

Foto: fcarges.net

Preşedintele clubului FC Argeş, Cristian Mincă, a ieşit din sediul DNA Piteşti după aproape şapte ore şi a declarat că va mai fi chemat la audieri şi săptămâna viitoare.

"O să mai fiu chemat joi. Nu ştiu dacă sunt învinuit. Am fost chemat pentru cercetări. Nu mi se pare în regulă, dar probabil suntem cel mai periculos club din România. L-am văzut pe domnul Penescu. Ne-am salutat din priviri, dar nu am putut vorbi, pentru că nu am fost lăsaţi. Probabil că mi s-au ascultat telefoanele, dar nu neapărat mie, ci şi prin intermediul persoanelor care m-au contactat", a spus Mincă la ieşirea din sediul DNA.

Joi, la sediul DNA a fost audiat şi directorul departamentului de Relaţii Internaţionale al Federaţiei Române de Fotbal, Florin Prunea, care a părăsit sediul DNA Piteşti în jurul orei 16.50, după aproximativ nouă ore. Oficialul FRF a precizat la plecare că a durat atât de mult pentru că a mai fost audiat şi altcineva înaintea lui. "Voi veni oricând dacă vor fi solicitat. Am venit să dau o declaraţie. Am stat atât de mult pentru că a mai fost audiat altcineva înaintea mea. M-au chemat să dau declaraţii legate de regulamentul de fotbal", a spus Prunea.