Preşedintele Băsescu va participa la manifestările de la Iaşi dedicate Unirii Principatelor
Preşedintele Traian Băsescu va participa, sâmbătă, la Iaşi, la manifestările din Piaţa Unirii dedicate împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor.
Primarul Gheorghe Nichita a mai spus că şi alte oficialităţi centrale,
inclusiv miniştrii, vor fi de asemenea prezente la Iaşi. Cel mai bine
reprezentaţi vor fi social-democraţii, aceştia având în program şi o
întâlnire politică cu şefii organizaţiilor PSD din Moldova.
Manifestările din ziua de 24 ianuarie vor debuta cu recitarea textului
"Proclamaţia 1861 - recunoaşterea oficială a înfăpturii Unirii" de
către maestrul Petrică Ciubotaru de la Teatrul Naţional din Iaşi.
Ulterior, potrivit programului întocmit de municipalitatea ieşeană, vor
lua cuvântul în Piaţa Unirii primarul Gheorghe Nichita, preşedintele
Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, preşedintele Senatului, Mircea
Geoană, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, şi şeful
statului, Traian Băsescu. Discursurile, care se vor desfăşura pe
parcursul a 60 de minute, vor fi urmate de ceremonialul religios Te
Deum, ceremonialul depunerii de coroane, defilarea Gărzii de Onoare,
Hora Unirii şi momentul folcloric "Noi suntem români!".
În a doua parte a manifestărilor, oficialităţile se vor deplasa la
biserica "Trei Ierarhi" pentru depuneri de jerbe la mormântul
domnitorului Al.I.Cuza. Ziua de 24 ianuarie se va încheia cu
ceremonialul militar al Retragerii cu Torţe şi un concert al artiştilor
Ştefan Bănică jr., Loredana Groza şi Morandi, evenimente ce vor avea
loc în seara zilei. De asemenea, primăria va oferi ieşenilor şi un
spectaculos foc de artificii cu o durată de zece minute.
Pentru buna desfăşurare a evenimentelor, regia de transport a anunţat
că, sâmbătă, timp ce aproape cinci ore, şase trasee de tramvaie vor fi
deviate sau suspendate. De asemenea, peste 200 de jandarmi din Iaşi şi
Bacău vor fi mobilizaţi în zona Piaţa Unirii - Palatul Culturii,
forţele de ordine aşteptându-se la un număr mare de participanţi la
manifestări, având în vedere că sărbătoarea se desfăşoară într-o zi de
sâmbătă.