Preşedintele Băsescu susţine că a simţit pe propria-i piele neregulile din sistemul sanitar
Preşedintele Traian Băsescu susţine că a simţit pe propria-i piele cu ce probleme se confruntă sistemul sanitar din România. Într-un interviu, la Radio România Actualităţi, preşedintele a declarat că a fost nevoit să aştepte ore în şir la Spitalul Elias, în timp ce medicii nu ştiau ce să îi facă.
Traian Băsescu susţine că un fost coleg al soţiei sale i-a sfătuit să plece cât mai repede la Viena pentru a fi operat. Şeful statului nu-l uită nici pe fostul ministru Eugen Nicolăescu, atunci când vorbeşte despre problemele din sănătate.
"Problema e că m-am înşelat o dată cu domnul Nicolăescu. Domnul Nicolăescu mi-a garantat că face reforma Sănătăţii şi l-am susţinut la lansare. Pe urmă am văzut că toată preocuparea lui a fost legată de medicamente, nu de modernizare", a explicat preşedintele.
Traian Băsescu susţine că actuala conducere a Ministerului Sănătăţii trebuie să ia în considerare raportul Comisiei de Sănătate de la Cotroceni, care arată o imagine completă a sistemului.
Mai multe articole despre:
spital
operaţie
Traian Băsescu
medic
sistem sanitar
Elias
nereguli
doctor
aşteptare
hol