MENIU

Preşedinte Băsescu a fost plictisit peste măsură de problema patrimoniului

Foto: Realitatea TV
Băsescu a căscat fără sfială.

Plictiseală mare la prezentarea raportului comisiei prezidenţiale pentru patrimoniu. Probabil că asta şi-a spus preşedintele Traian Băsescu în timp ce îi asculta pe istorici vorbind despre nevoia de salvare a patrimoniului cultural românesc. După vreo jumătate de oră, şeful statului s-a lăsat copleşit de plictiseală.

Sau de oboseală dacă e să ne luăm după căscatul prezidenţial. Nici şefa deputaţilor, Roberta Anastase nu a putut urmări pledoaria pentru cultură şi artă a specialiştilor. De vină a fost telefonul mobil pe care preşedinta Camerei nu l-a putut lăsa din mână nicio secundă.

Mult mai interesat de ce lăsăm în urmă copiilor şi nepoţilor a fost premierul Emil Boc. Acesta a ascultat cu atenţie criticile venite din partea ministrului Paleologu cu privire la bugetul de doar 0,2% din PIB destinat culturii.