MENIU

Președinta Camerei Reprezentanților evaluează posibilitatea suspendării din funcție a lui Donald Trump. Nancy Pelosi a lansat procedura evaluării stării de sănătate a președintelui SUA

donald trump

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, unul dintre liderii Partidului Democrat, a lansat vineri procedura de evaluare a stării de sănătate a preşedintelui Donald Trump în vederea eventualei suspendări din funcţie.

"Introducem legislaţia pentru crearea Comisiei referitoare la abilităţile prezidenţiale şi la delegarea prerogativelor şi atribuţiilor, organismul şi procedura necesare pentru invocarea Amendamentului 25 al Constituţiei SUA, pentru a permite Congresului să asigure conducerea efectivă şi neîntreruptă la cel mai înalt nivel al puterii executive", a declarat Nacy Pelosi.

Conform Mediafax, Nancy Pelosi susţine că procedura nu este îndreptată neapărat împotriva lui Donald Trump, sugerând că o astfel de comisie a Congresului poate deveni permanentă. "Procedura nu îl vizează pe preşedintele Trump. El se va confrunta cu evaluarea alegătorilor, dar actuala situaţie ne arată necesitatea de a crea o procedură pentru viitorii preşedinţi. Momentul este acum, deoarece oamenii vor să ştie", a subliniat Pelosi, conform CBS.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor anunţase că va demara procedurile legislative pentru crearea unei comisii speciale a Camerei Reprezentanţilor care să evalueze starea de sănătate a lui Donald Trump, bolnav de coronavirus, şi eventuala suspendare din funcţie a preşedintelui din cauza incapacităţii exercitării atribuţiilor, prin invocarea Amendamentului 25 al Constituţiei SUA. "Publicul trebuie să ştie care este starea de sănătate a preşedintelui", a declarat Nancy Pelosi, potrivit agenţiei Associated Press.

Preşedintele SUA a reacţionat imediat prin Twitter la iniţiativă. "Nebuna Nancy este cea care ar trebui să fie sub observaţie. Nu degeaba este numită nebună!, a comentat Donald Trump.

Mai multe articole despre:
Trump