MENIU

Presa ii acordă Carlei Bruni mai multă atenţie decât lui Sarkozy, înainte de vizita lor în Spania

Foto: girldujour.wordpress.com

Prima Doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, este foarte aşteptată în Spania, unde îl va însoţi pe soţul său într-o vizită de două zile, astăzi şi mâine, şi unde venirea sa o eclipsează în presă pe cea a preşedintelui Nicolas Sarkozy.

"Obiectivele camerelor sunt pregătite pentru marea defilare a Primei Doamne", scrie sâmbătă ziarul El Pais, evocând venirea "uraganului Bruni" la Madrid, unde soţul său face luni o vizită de stat, iar marţi participă la un summit bilateral.

Preşedintele francez va fi "încâmtat să fie 'bărbatul care o însoţeşte pe Carla Bruni'", adaugă cotidianul, făcând referire la o afirmaţie a preşedintelui american John F. Kennedy despre soţia sa, Jackie, în timpul unei vizite în Franţa în anii '60.

"Deşi vor fi semnate acorduri importante", totul va fi "eclipsat în mod iremediabil de garderoba de primăvară a Carlei Bruni", adaugă ironic ziarul spaniol. 

În afară de discuţiile dintre Sarkozy şi şeful Guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, un alt "duel de la summit" va fi în centrul atenţiei: întâlnirea dintre Carla Bruni-Sarkozy, în vârstă de 41 de ani, şi soţia prinţului moştenitor al Spaniei, fosta jurnalistă Letizia Ortiz, în vârstă de 36 de ani, potrivit presei. Va fi "un duel al eleganţei şi al strălucirii", iar momentul-cheie îl va reprezenta dineul de gală, cu ţinute de seară, oferit astăzi de monarhii spanioli, afirmă El Mundo, care se întreabă ce creatori de modă vor alege cele două femei pentru această "luptă". 

El Mundo merge până la a publica sâmbătă pe două pagini planul aşezării la masă la acest dineu organizat la Palatul Regal. 

În editorialul intitulat "Carla Bruni, însoţită de şeful statul francez", cotidianul conservator ABC aminteşte să "nu trebuie uitat faptul că preşedintele este Sarkozy", în timp ce El Pais subliniază că protocolul va încerca "să nu alimenteze spectacolul mediatic". 

Programul Primei Doamne franceze va fi în special cultural, ea urmând că viziteze muzeele Prado şi Regina Sofia.