Presa austriacă consideră "un miracol" victoria în faţa României
Dacă nouă nu ne vine să credem că am mâncat bătaie la Klangenfurt, austriecilor nu le vine să creadă că au bătut România. Presa este în extaz după victoria băieţilor lui Constantini şi ia peste picior naţionala României.
"Şah-mat la Klagenfurt! Hoffer, autorul dublei câştigătoare, l-a dat gata pe Dracula. Constantini a reuşit o misiune imposibilă, scoţând echipa din comă!" scrie cotidianul "Heute".
Jurnalul "Wiener Zeitung" a calificat rezultatul drept "Un miracol. Norocul a fost cu noi! Greu de crezut, dar adevărat."
"Tirole Tageszeitung" crede că victoria din meciul cu tricolorii poate fi un nou început pentru austrieci: "O sclipire de speranţă: victorie cu România".
În fine, cotidianul "Nachrichten" a titrat: "O rachetă numită Hoffer a dat două lovituri de graţie".