Premiul Goncourt i-a fost atribuit scriitoarei Marie NDiaye, pentru romanul "Trei femei puternice"
Premiul Goncourt, cel mai prestigios premiu literar al Franţei, a fost atribuit, luni, scriitoarei franceze de origine senegaleză Marie NDiaye, pentru volumul "Trois femmes puissantes" (Trei femei puternice), a informat juriul din Paris.
Marie NDiaye este prima femeie căreia i se decernează premiul Goncourt din 1998 şi până în prezent. Scriitoarea a obţinut din prima rundă cinci voturi în favoarea sa, în competiţie cu Jean-Philippe Toussaint, care a primit două voturi, intrat în cursă cu volumul "La vérité sur Marie" (Adevărul despre Maria) şi cu Delphine de Vigan, care a primit un vot pentru "Les heures souterraines" (Orele subterane).
"Trois femmes puissantes", publicat la editura Gallimard, grupează trei povestiri, ale căror eroine rezistă, în diferite ipostaze, pentru a-şi păstra demnitatea, între Franţa şi Africa.
Născută pe 4 iunie1967 la Pithiviers, în centrul Franţei, dintr-un tată de origine senegaleză şi o mamă franţuzoaică, Marie NDiaye a crescut la periferia Parisului. Crescută doar în Franţa de către mama sa, profesor de ştiinţele naturii, a publicat încă de la 18 ani primul său roman, "Quant au riche avenir" (1985). Marie NDiaye şi-a abandonat studiile, pentru a se consacra scrisului.
Autoarea a scris numeroase romane şi culegeri de nuvele, ajungând să publice, în 23 de ani, 20 de volume, la editura Minuit, apoi la Gallimard: "Comédie classique" (1988) (Comedie clasică), "La femme changée en bûche" (1989) (Femeia transformată în jurnal), "La sorcière" (1996) (Vrăjitoarea).
Romancieră atipică, din ce în ce mai vizibil ataşată de cauza feministă, angajată, ea surprinde prin stranietatea povestirilor sale, care vorbesc despre femei şi raporturi complicate între oameni. A primit "Prix Femina" în 2001 pentru "Rosie Carpe", şi a intrat, în 2003, cu piesa "Papa doit manger" (Tata trebuie să mănânce) în repertoriul teatrului de comedie francez. Din 2007, Marie NDiaye se instalează, alături de familia sa, la Berlin.
În 2008, premiul Goncourt a fost atribuit scriitorului francez, originar din Afganistan, Atiq Rahimi pentru romanul "Syngué sabour. Pierre de patience" (Syngue Sabour. Piatra magică).
Premiul Renaudot 2009, un alt premiu literar important în Franţa, i-a fost atribuit luni romancierului Frédéric Beigbeder pentru "Un roman français", apărut la editura Grasset, a anunţat luni juriul.