Premierul Berlusconi pus la zid pentru abuzuri împotriva libertăţii presei
Mii de oameni au manifestat sâmbătă la Roma în apărarea libertăţii presei şi pentru a denunţa abuzurile împotriva mass-media comise de premierul Berlusconi.
Cel mai inedit protest a aparţinut unor muzicieni care au cântat având gurile acoperite. Organizatorii susţin că aproape 300.000 de oameni au fost prezenţi în centrul Romei. Manifestaţia a avut loc în replică la acţiunile în instanţă intentate unor publicaţii italiene de Silvio Berlusconi.
Premierul cere despăgubiri de patru milioane de euro din partea cotidianelor La Repubblica şi L'Unita pentru modul în care acestea au dezbătut aspecte din viaţa lui privată. Berlusconi a fost implicat într-un adevărat scandal sexual în vara acestui an, fiind acuzat că a avut relaţii cu dame de companie.