Premierele lui Boc: Cel mai scurt mandat şi primul guvern demis prin moţiune de cenzură, după 1989

Petre Roman: 26 decembrie 1989 - 16 octombrie 1991

România şi-a început tranziţia post decembristă cu Petre Roman în funcţia de prim-ministru. Prima zi a funcţie sale este considerată data de 26 decembrie, dar a ocupat această funcţie ca interimar până la alegerile din 20 iunie 1990. Mandatul său a fost scurt şi marcat de mineriade. Guvernul condus de el şi-a încheiat mandatul în toamna lui 1991, dupa o incursiune a minerilor în Bucureşti care a durat patru zile.

Theodor Stolojan: 16 octobrie 1991 - 19 noiembrie 1992

Theodor Stolojan a preluat mandatul de premier după două săptamâni de negocieri şi a primit sprijinul FSN şi PNL. A venit pe acest post după ce a ocupat fotoliul de ministru la Finanţe, dar mandatul său a fost ironizat la vremea respectivă, spunându-se că "naşterea" guvernului a durat prea mult şi chiar se punea întrebarea dacă "va dura mai mult decât o sarcină".

Nicolae Văcăroiu: 19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996

În 1992, după alegeri, postul de prim-ministru a fost luat de Nicolae Văcăroiu, fiind şi primul care a reuşit să ducă un mandat până la capăt. Deşi a venit cu planuri mari la Palatul Victoria, cel puţin la nivel declarativ, nu a reuşit să respecte programul de guvernare, contribuind decisiv la prelungirea perioadei de tranziţie.

Victor Ciorbea: 12 decembrie 1996 - 17 aprilie 1998

Anul 1996 a adus şi o schimbarea a regimului politic, de la partidul de stânga PDSR către o coaliţie de partide de dreapta. Victor Ciorbea a fost desemnat drept premier şi a stat numai doi ani la guvernare, dându-şi demisia în 1998, după un conflict cu preşedintele Partidului Ţărănist. Victor Ciorbea este responsabil pentru două sintagme care sunt menţionate şi astăzi: buget de austeritate şi contractul cu România.

Gavril Dejeu (interimar): 30 martie 1998 - 17 aprilie 1998

Locul lui Victor Ciorbea a fost luat, pentru aproape două săptămâni, din data de 30 martie până pe 17 aprilie 1996, de către Gavril Dejeu, acesta ocupând funcţia de prim-ministru interimar.

Radu Vasile: 17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999

Următorul pe linie a fost Radu Vasile, acesta devenind premier în aprilie 1998, poziţie pe care a stat până în decembrie 1999. Radu Vasile a pierdut sprijinul politic al PNŢCD-ului şi a fost forţat să demisioneze. În mandatul său România a fost invitată să înceapă negocierile de aderare pentru Uniunea Europeană, dar în acelaşi timp guvernul Vasile a fost responsabil şi pentru una dintre cele mai ruşinoase situaţii post decembriste şi anume Pacea de la Cozia (înfrângerea jandarmilor trimişi în întâmpinarea minerilor şi negocierile ulterioare cu Miron Cozma).

Alexandru Athanasiu (interimar): 13 decembrie 1999 - 22 decembrie 1999

La fel ca şi în cazul lui Victor Ciorbea, funcţia de premier a fost ocupată interimar, pentru doar o săptămână, de Alexandru Athanasiu.

Mugur Isărescu: 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000

Pe 22 decembrie 1999 la Palatul Victoria s-a instalat Mugur Isărescu, fost guvernator al Băncii Naţionale, fiind şi primul preşedinte independent politic, chiar dacă a avut sprijinul ţărăniştilor. Deşi mandatul său a durat doar un an de zile, până la alegerile din 2000, Mugur Isărescu este considerat principalul iniţiator al reformelor din România, ulterior continuate de Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu.

Adrian Năstase: 28 decembrie 2000 - 21 decembrie 2004

În anul 2000 s-a schimbat din nou balanţa puterii în stat. PNŢCD-ul a pierdut alegerile şi PSD-ul a revenit la putere. Ion Iliescu l-a desemnat pe Adrian Năstase ca prim-ministru, funcţie în care va rămâne pe toată durata mandatului.  În timpul guvernării sale România a devenit membră NATO şi a început să trimită trupe în străinătate, dar a fost şi marcată de importante scandaluri de corupţie, Uniunea Europeană criticând adeseori lipsa de acţiune în combaterea corupţiei.

Eugen Bejenariu (interimar): 21 decembrie 2004 - 28 decembrie 2004

Adrian Năstase a candidat şi pentru funcţia de preşedinte al statului, în 2004, dar a pierdut alegerile. După alegeri a demisionat, în locul lui venind Eugen Bejenariu, timp de o săptămână.

Călin Popescu Tăriceanu: 29 decembrie 2004 - 22 decembrie 2008

În 2004, sistemul politic a trecut din nou spre dreapta, iar alianţa Dreptate şi Adevăr (PNL+PD), împreună cu preşedintele României Traian Băsescu, au susţinut ca prim-ministru pe Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele PNL. Acesta a intrat după doar un an de guvernare în conflict deschis cu Traian Băsescu. Acesta a culminat cu demiterea tuturor miniştrilor PD din guvern, devenind minoritar. În timpul mandatului său România a intrat în Uniunea Europeană şi a înregistrat cea mai mare creştere economică de după 1989. Călin Popescu Tăriceanu a fost implicat însă şi într-o serie de situaţii controversate, cea mai cunoscută fiind legată de acuzaţiile aduse de şeful statului cum că ar fi încercat să intervină într-un proces în care era implicat Dinu Patriciu. Deşi nu a avut suport în Parlament, Călin Popescu Tăriceanu a reuşit să rămână în funcţie întregul mandat.

Emil Boc: 22 decembrie 2008 - 13 octombrie 2009

Ultimul în această listă este Emil Boc, premier desemnat de Traian Băsescu după alegerile parlamentare din 2008. Deşi s-a bucurat de o susţinere parlamentară de aproape 70% în Parlament, cabinetul lui Emil Boc a rămas în funcţie doar nouă luni, devenind primul guvern care cade în urma unei moţiuni de cenzură. S-a întâmplat în 13 octombrie, când cele două partide care l-au sprijinit, PSD şi PD-L, au rupt pactul post-electoral.