Premieră la Vatican: Papa a ţinut slujba de Crăciun cu două ore mai devreme
Din cauza vârstei înaintate, Papa Benedict al XVI-lea a oficiat serviciul religios joi seară la ora 22:00 şi nu la miezul nopţii.
Pentru prima oară în istoria Vaticanului, Papa Benedict al XVI-lea a ţinut slujba de Crăciun cu două ore mai devreme de miezul nopţii, informează ediţia online a cotidianului Le Parisien.
Decizia luată în această lună alimentează zvonurile potrivit cărora sănătatea Suveranului Pontif în vârstă de 83 de ani, ar fi una fragilă. Speculaţiile au fost respinse însă de oficialii Vaticanului. Potrivit istoricilor catolicismului, niciun alt papă nu a mai luat o asemenea măsură, nici Ioan Paul al II-lea, cel care în ultimii ani a avut de suferit puternic din cauza unor boli.
Conform presei italiene, programul pe anul viitor al Papei Benedict nu include decât deplasări în ţări europene.