MENIU

Prefectul Constanţei propune desfiinţarea căii ferate din staţiunile de pe litoral

Foto: mersultrenurilor.ro

Noul prefect al Constanţei, Claudiu Palaz, vrea să desfiinţeze calea ferată din staţiunile de pe litoral.

Prefectul propune, în schimb, construirea unei noi magistrale, cu două sensuri, care ar urma să treacă prin oraşul Techirghiol, pe lângă localităţile Moineşti şi Dulceşti, prin dreptul Costineştiului, urmând să se legea în actuala cale ferată în dreptul staţiunii Neptun.

Palaz susţine că mulţi dintre primarii din zonă s-au plâns că trenurile circulă foarte încet până în sudul litoralului. Pe de altă parte, potrivit prefectului, primarii din localităţi mai îndepărtate de fâşia litoralului, cum ar fi Techirghiol, spun că o astfel de iniţiativă ar duce la revigorarea zonei.

Palaz a afirmat că principalul avantaj al acestui proiect va fi cel economic. "Am înţeles că pe o distanţă de 20 de metri de la calea ferată nu ai voie să construieşti", a declarat acesta. În opinia sa, desfiinţarea căii ferate din staţiuni ar reda staţiunilor suprafeţe importante de teren.

Un alt avantaj, potrivit prefectului, ar fi decongestionarea traficului pe ruta Constanţa - Mangalia.

Prefectul a spus că acest proiect se poate face cu finanţare europeană. Singurele costuri ar fi cele legate de expropriere, dar în acest caz se poate apela la schimbul de terenuri. "Cred că toată lumea ar vrea să cedeze un hectar de teren în câmp pentru 1.000 de metri pătraţi în mijlocul staţiunilor", a spus Palaz.

"Un astfel de proiect ar însemna foarte mult pentru dezvoltarea litoralului", a conchis prefectul Constanţei.

Mai multe articole despre:
tren Constanţa staţiuni prefect litoral calea ferata