MENIU

Predoiu:Trecerea ONRC la camerele de comerţ, una dintre cele mai mari greşeli, sper să nu rămână aşa

Foto: NewsIn

Ministrul demis al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că trecerea Registrului Comerţului (ONRC) de la Ministerul Justiţiei la camerele de comerţ reprezintă una dintre cele mai mari greşeli în domeniul justiţiei şi speră ca "lucrurile să nu rămână în acest fel".

Deputaţii au adoptat, marţi, propunerea legislativă privind trecerea Oficiului Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei în cea a Camerelor de Comerţ, întrunind 242 voturi favorabile, 36 împotrivă şi 8 abţineri, Camera Deputaţilor este decizională în acest caz. Parlamentarii au avut opinii divergente la dezbaterea proiectului ce a avut loc luni, în timp ce PDL a cerut retrimiterea la Comisie pe motiv că proiectul e împotriva "bunului simţ", PNL şi PSD au pledat pentru adoptare. 

Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Justiţiei după decizia Parlamentului, "iniţiativa legislativă pune sub semnul întrebării modul în care vor fi gestionate veniturile ONRC" care, în 2008, au depăşit 40 de milioane de euro.

Ministerul Justiţiei a anunţat că va solicita preşedintelui României să retrimită Parlamentului propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România 335/2007 şi a Legii 26/1990 privind Registrul Comerţului care prevede trecerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de la MJ la camerele de comerţ. 
Într-o declaraţie de presă susţinută marţi, Alina Bica, secretar de stat în cadrul MJ, a spus că proiectul de lege adoptat de Parlament ridică probleme de constituţionalitate şi conformitate cu alte legi în vigoare.
Potrivit secretarului de stat, prin trecerea ONRC din subordinea Ministerului Justiţiei în subordinea camerelor de comerţ (instituţii private), se pun în discuţie programele de cooperare juridică în plan european, cum sunt E-justice şi N-lex, precum şi aplicarea unor directive europene în materia societăţilor comerciale".

"De asemenea, se ignoră şi periclitează mecanismele moderne, care funcţionau bine până în acest moment, de publicitate şi aplicare a procedurilor în materia insolvenţei si regimul societăţilor comerciale şi a comercianţilor. Sunt afectate şi aplicabilitatea reglementărilor în materia combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, care stabilesc obligaţii clare în acest sens", se arată în comunicatul ministerului.

Ministerul Justiţiei a susţinut, în mod constat, că transformarea statutului ONRC nu se justifică, având în vedere că, potrivit normelor comunitare, ministerul este instituţia responsabilă să realizeze transpunerea şi să monitorizeze aplicarea normelor comunitare în materia societăţilor comerciale, aplicare realizată, în cea mai mare parte, prin Registrul Comerţului. Transferul Registrului ar pune Ministerul Justiţiei în imposibilitatea îndeplinirii atribuţiilor sale în acest domeniu, se mai arată în comunicat.

Alte argumente pentru menţinerea ONRC în subordinea ministerului sunt legate de coerenţa sistemului legislativ, având în vedere că viabilitatea unor soluţii legislative şi asigurarea corectitudinea aplicării actelor normative corespunzătoare depind de modul de funcţionare a ONRC (Legea societăţilor comerciale, Legea insolvenţei, Legea nr.359/2004, OUG nr.44/2008, Codul de procedură penală - atragerea răspunderii penale a persoanei juridice), susţine Ministerul Justiţiei.