MENIU

Predoiu le dă asigurări magistraţilor că nu le vor scădea salariile şi cere oprirea protestelor

Foto: RTV

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat luni, la finalul videoconferinţei pe care a avut-o cu şefii instanţelor şi parchetelor, că Legea unică nu va duce la scăderea salariilor magistraţilor, cărora le-a cerut din nou să îşi reia activitatea.

"Aşa cum protestul a început spontan, aşa ar putea să se oprească", a declarat Predoiu, care a afirmat că, în urma negocierilor pe proiectul Legii unice de salariu, protestul din justiţie devine inutil. "Mai mult nu se poate obţine", a spus ministrul, adăugând că o parte din amendamentele magistraţilor se regăsesc în actul normativ, iar altele nu.

Predoiu a afirmat, joi, la Parchetul General, unde a avut loc videoconferinţa, că speră ca marţi proiectul privind salarizarea unitară să devină lege.

Potrivit ministrului, Executivul îşi va continua eforturile pentru îmbunătăţirea situaţiei din sistemul judiciar, el subliniind că înţelege că salarizarea reprezintă pentru sistem o problemă "fundamentală".

Videoconferinţa de luni, care a durat două ore şi jumătate, este a doua organizată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Luni la prânz, reprezentanţii magistraţilor au anunţat că solicită comisie parlamentară pentru analiza situaţiei din justiţie.  Forumul Judecătorilor pentru o Justiţie Europeană, format din mai multe asociaţii, a depus, luni, la Camera Deputaţilor şi Senat o cerere de înfiinţare de comisii speciale, care să analizeze situaţia justiţiei şi să găsească soluţii pentru rezolvarea lor, a declarat preşedintele AMR, Mona Pivniceru.