Preda nu va propune PD-L scoaterea PSD de la guvernare, declaraţia a fost doar "un semnal" pentru PSD
Vicepreşedintele PD-L, Cezar Preda, a afirmat luni, înaintea şedinţei conducerii PD-L, că nu va propune în Biroul Permanent scoaterea de la guvernare a social-democraţilor, solicitarea fiind doar un semnal pentru aceştia.
"Nu o să propun aşa ceva,
propun să ne vedem de guvernare, dar este un semnal pentru cei care, în
loc să se ocupe de problemele guvernării, nu fac altceva decât să-l
atace pe preşedintele României şi pe miniştrii noştri", a declarat
Preda, înaintea începerii şedinţei de luni a Biroului Permanent
Naţional al PD-L.
Întrebat cum ar putea PD-L să-i scoată din coaliţie pe social-democraţi,
Preda a răspuns: "Asta eu nu ştiu. E treaba primului ministru, nu e
treaba mea". De asemenea, Preda a susţinut că nu ştie câţi alţi lideri
ai partidului i-ar putea susţine demersul.
Vicepreşedintele PD-L Cezar Preda a declarat, duminică, la Buzău, că PSD
ar trebui dat afară de la guvernare şi nu mai trebuie aşteptată o
eventuală decizie a acestuia de a pleca din coaliţie, pentru că, până
acum, "dacă vroia să iasă, o făcea".
În opinia liderului democrat-liberal, PSD nu este un partid de opoziţie
veritabil, ci unul care este tentat doar de putere şi de bani.