MENIU

Portarul naţionalei de juniori mort pe teren era văzut ca o mare speranţă. VEZI REACŢII

Foto: Prosport
Marin Barbu: Este o tragedie ce s-a întâmplat

Fotbalul românesc nu a dat prea mulţi portari de valoare în ultimii ani, dovadă fiind faptul că pe locurile de la naţională nu se "bat" prea mulţi. În schimb, tânărul Alexandru Iatan, decedat miercuri, la un antrenament al Dunării Giurgiu, era văzut drept un goalkeeper de perspectivă, iar oamenii de fotbal deplâng dispariţia sa.

Primul antrenor care l-a remarcat pe Iatan a fost Valeriu Răchită, pe vremea când FC Ploieşti juca în liga a treia. "Când am văzut ce calităţi avea, mi-am zis că nu avem voie să pierdem un asemenea talent. Nu-mi vine să cred, sunt şocat de soarta acestui copil! Acum doi ani, când am pornit la drum din Divizia C, l-am chemat în cantonament la Predeal. Şocul veştii este prea mare! Pe lângă talent, a dat dovadă şi de caracter. Făcea naveta dintr-o comună de lângă Olteniţa. Cred că ar fi ajuns un portar mare... Dumnezeu să-l odihnească!", a spus  Răchită.

Iatan era cunoscut ca fiind un jucător fără probleme de sănătate. "Avea în faţă o carieră frumoasă, era un băiat deschis, optimist. Nu-mi vine să cred ce i s-a întâmplat", a spus, la GSP TV, Adrian Văsâi, antrenorul lotului naţional de juniori pentru care evolua Iatan.

Şi Ion Moldovan, antrenorul cu care Astra a început sezonul 2009/2010, este şocat de decesul tânărului portar: "Nu pot să cred! Era un copil extraordinar, la un moment dat a fost remarcat de cei de la Dinamo şi a stat acolo o săptămînă. A revenit la Astra, pregătirea a făcut-o cu ploieştenii pentru că nu se ştia dacă se va reuşi achiziţionarea lui Cristi Munteanu. Nu ştiam că Alex a ajuns la Giurgiu, îl copia pe Florin Prunea şi era unul dintre cei cărora le plăcea extrem de mult să trăiască. Se bucura de viaţă, era tânăr şi avea o carieră foarte frumoasă în faţă! Dumnezeu să-l ierte! Dacă viaţa îi mai dădea o şansă era unul dintre marii portari români în următorii ani!", a subliniat Moldovan.

Alexandru Iatan, în vârstă de 19 ani, a decedat, miercuri, în timpul unui antrenament efectuat cu Dunărea Giurgiu, formaţie la care tocmai fusese împrumutat de Astra Ploieşti.

CITEŞTE ŞI:

Un fotbalist de 19 ani, din Liga a II-a, a decedat în timpul unui antrenament

Cronologia morţilor din fotbalul românesc. De la Tabarcea, la Iatan