Ponta: Raportul pe justiţie este "zero" pentru România, iar magistraţii au dreptul la sporuri
Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat, luni, la începutul şedinţei coaliţiei, că raportul pe justiţie al Comisiei Europeane "n-are nicio valoare, este zero pentru justiţia din România", iar sporurile magistraţilor reprezintă banii la care aceştia au dreptul.
"Dacă vii şi le dai în cap la judecători, în niciun caz n-o să ai o justiţie mai bună (...)Magistraţii când cer anumite drepturi, le cer şi au dreptate. În acelaşi timp, ministrul spune, şi de asemenea are dreptate, că nu are acei bani. E dreptul lor, nu pot să le primească acum pentru că nu au bani, dar e dreptul lor", a declarat Ponta.
De asemenea, liderul PSD a afirmat despre raportul pe justiţie al Comisiei Europene că acesta "nu are nicio legătură cu România". "V-am spus şi din februarie. Ei vorbesc despre nişte lucruri, sunt nişte funcţionari acolo care scriu. Noi trăim în România şi ştim care e justiţia din România. O să citiţi raportul şi o să credeţi că se vorbeşte despre altă ţară. N-are nicio valoare, este zero pentru justiţia din România. Ce ne interesează pe noi, ne interesează problemele reale. Şi aşa cum v-am spus, nu există o singură soluţie, ci există un pachet de soluţii în care fiecare parte trebuie să lase ceva şi să găsească ceva", a mai precizat Ponta.