MENIU

Ponderea creditelor neperformante nu va depăşi 3%, potrivit directorului adjunct al BRD

Foto: hotelsonya.it

Ponderea creditelor neperformante în portofoliile băncilor din România nu va depăşi 2-3% în acest an, dar modul în care împrumuturile se vor comporta depinde de o serie de factori, precum măsurile de stimulare a economiei, după cum a declarat directorul adjunct al BRD, Claudiu Cercel.

"Cred că multe analize extrapolează ce s-a întâmplat în diferite economii, sau în alte perioade de criză. În prezent, discutăm probabil de o pondere a creditelor neperformante de aproximativ 1,7% în România", a spus Cercel.

El a explicat că evoluţia calităţii portofoliilor de credite în România depinde de mai mulţi factori, care determină parametri importanţi, precum creşterea economică din acest an.

"Depinde şi de măsurile de stimulare a economiei, dar nici într-un scenariu pesimist, de creştere economică zero sau uşor negativă, nu cred că putem vorbi despre mai mult de 2-3% credite neperformante", a explicat reprezentantul BRD.

Un raport al J.P. Morgan publicat joi arată că "într-un scenariu pesimist, am putea vedea rata creditelor neperformante în portofoliile băncilor din România la un vârf între 15 şi 20%" în acest an. Analiştii băncii americane fac această apreciere în paralel cu o estimare de contracţie a economiei româneşti cu 3% în acest an.

La finalul lui 2008, în totalul portofoliului de credite acordate de băncile din piaţă, 0,35% erau credite încadrate ca restante şi îndoielnice, procent în creştere faţă de sfârşitul celui de-al treilea trimestru, de 0,24%, şi faţă de cel de la finalul anului 2007, de 0,22%, arată datele BNR.
Mai multe articole despre:
bănci împrumuturi datornici restanţe