MENIU

Poliţistul gălăţean care a împuşcat un tânăr a fost arestat pentru 29 de zile

Foto: NewsIn

Agentul principal Toader Teodoru, cel care a împuşcat duminică un tânăr în comuna gălăţeană Oancea, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru tentativă la omor, urmând ca încadrarea juridică să se modifice în omor calificat deoarece victima a decedat la spital.

"Astăzi, Tribunalul Galaţi a emis un mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele inculpatului Toader Teodoru, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Oancea, după ce în noaptea de 2 spre 3 august acesta fusese reţinut pentru 24 de ore, pentru tentativă la omor calificat. Ulterior reţinerii, victima a decedat, urmând ca în cauză să se dispună schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat în omor calificat", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, procurorul Sorin Leau.

Mandatul de arestare a fost eliberat în această după-amiază, de Tribunalul Galaţi. După pronunţarea hotărârii, poliţistul a fost introdus în arestul IPJ Galaţi.

Procurorul Sorin Leau a apreciat că poliţistul din comuna Oancea a folosit arma din dotare în mod nejustificat.

"Arma a fost folosită în mod nejustificat, fără somaţie, motivat de faptul că victima îi crease probleme şi în perioada anterioară şi, într-un exces de nervi, a acţionat cum a acţionat şi a tras şase focuri de armă", a afirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Poliţistul a recunoscut astăzi că avea un conflict mai vechi cu victima.

Incidentul armat s-a petrecut duminică după-amiază în comuna Oancea, din estul judeţului Galaţi. Victima, Ciprian Muşat, de 28 de ani, fără permis de conducere, se afla într-un autoturism în centrul localităţii şi asculta muzică cu volumul ridicat. Agentul principal Toader Teodoru, de 32 de ani, l-a atenţionat că tulbură liniştea publică şi conduce fără permis, iar între cei doi a izbucnit o altercaţie. După un schimb dur de replici, poliţistul a scos pistolul şi a tras mai multe focuri de armă în direcţia tânărului.

Dr. Diana Ivan, de la SMURD, cea care l-a preluat pe tânăr şi l-a transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Ap. Andrei" din Galaţi, a declarat că pacientul era în stare de şoc, era transpirat, palid, foarte agitat şi avea mai multe plăgi împuşcate, dintre care cele mai grave erau în zona craniană - în spatele urechii drepte, în torace şi în abdomen. După ce a fost stabilizat, tânărul de 28 de ani a fost preluat, duminică seară, de un elicopter şi transportat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a decedat în această dimineaţă.