MENIU

Poliţiştii nu prea apucă 60 de ani, vârsta propusă pentru pensionare, spun sindicaliştii

Foto: mpinteractiv.ro

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, a declarat că nu e de acord ca vârsta de pensionare pentru personalul din apărare, ordine publică şi siguranţă să crească, pe motiv că speranţa de viaţă a poliţiştilor ar fi de 62,5 de ani.

"Domnul Emil Boc îşi demonstrează consecvenţa în a emite acte normative încălcând legi şi regulile dialogului social. Am auzit că această lege a pensionării a fost discutată cu asociaţiile de pensionari. Ar fi ca şi cum cei cu cancer ar negocia cum să prevină cancerul", a declarat Gruia, care a declarat că Federaţia Sindicatelor Poliţiştilor nu este de acord cu promovarea legii fără negocierea cu partenerii sociali.

"Poliţiştii nici nu apucă 60 de ani", a afirmat el, precizând că o analiză la nivelul Administraţiei şi Internelor arată că speranţa de viaţă pentru această categorie este de 62,5 de ani. "Domnul Boc să zică merci dacă scapă de ziua de mâine. Avem semnale că, la miting, vom fi nevoiţi să ne transformăm din participanţi în forţe de ordine", a spus Marin Gruia, făcând referire la mitingul anunţat pentru miercuri de Alianţa Bugetarilor, la care SNPPC va participa cu peste o mie de membri.

Marin Gruia s-a arătat nemulţumit şi de creşterea contribuţiei cu 5,5%  la bugetul asigurărilor sociale de stat în cazul personalului din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, măsură ce ar trebui discutată cu partenerii sociali, potrivit acestuia.

Premierul Emil Boc a declarat că vârsta de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale va creşte începând cu 2010. "Vom avea de-a face cu o creştere a vârstelor de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. În prezent, aceştia se pensionează la vârstă de 55 de ani, atât femeile cât şi bărbaţii. Creşterea din anul 2010 a vârstei de pensionare a categoriile menţionate mai sus, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, de la 55 de ani până la 60 de ani până în 2025", a declarat Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern.

"În cazul personalului din apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, se transferă 5% ce se plătea de la bugetul de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat şi se adaugă încă 5,5%. Majorarea cu 5,5% a contribuţiei se realizează prin creşterea soldei, salariului brut, astfel încât câştigul net să nu fie afectat. Niciun salariu în plată nu va scădea. Partea de 5,5%, care va reprezenta contribuţia personalului din legile speciale se va face prin această majorare a soldei", a mai spus Boc, după anunţul că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea pensiilor.

Potrivit Legii 179/2004 privind pensiile de stat ale poliţiştilor, au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă poliţiştii în activitate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au împlinit vârsta de 55 de ani şi au o vechime în serviciu de minimum 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile, din care efectiv ca poliţist sau militar 15 ani bărbaţii şi 10 ani femeile. Au dreptul la pensie de serviciu anticipată poliţiştii în activitate care îndeplinesc condiţiile de vechime în serviciu şi se află în situaţii speciale. Tot în astfel de condiţii, indiferent de vârstă, poliţiştii pot avea pensie anticipată parţială, dacă au o vechime efectivă în serviciu de minimum 20 de ani, din care cel puţin 10 ani ca poliţist sau militar. De asemenea, poliţiştii beneficiază de pensie de serviciu anticipată sau anticipată parţială la împlinirea vârstei de 50 de ani bărbaţii şi 45 de ani femeile, dacă şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă deosebite.

Potrivit Legii 164/2001 privind pensiile militare, au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cadrele militare în activitate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: vârsta de 55 de ani; vechime minimă în serviciu de 25 de ani, din care efectiv ca militar 15 ani. Condiţiile de pensionare anticipată sunt similare cu cele impuse poliţiştilor.