Poliţia şi Jandarmeria Ilfov au organizat o razie de amploare
Conducătorii auto, patronii de baruri, dar şi prostituatele din judeţul Ilfov nu au avut o noapte uşoară! Asta deoarece Poliţia şi Jandarmeria din Ilfov au organizat o razie de amploare, în mai multe localităţi.
În urma raziei, au fost descoperiţi şapte conducători auto aflaţi în
neregulă. Printre aceştia s-a numărat şi un băiat de 15 ani, care nu
avea nici permis, nici buletin de identitate. El se va alege cu dosar
penal.
Nici prostituatele şi şoferii de tiruri din parcările din localităţile
Măgurele, Bragadiru sau Jilava nu au scăpat de control. Şapte
prostituate au fost duse la secţia de poliţie din Bragadiru şi amendate.
Şi cluburile au fost verificate de oamenii legii. Un patron din Cornetu
a fost amendat pentru că în localul său se asculta muzică piratată.
"Am acţionat pe raza districtului
Bragadiru, în localităţile Bragadiru, Cornetu, 1 Decembrie. Pentru prevenirea faptelor antisociale", a precizat Elena Bucur.
Poliţia din Ilfov va mai face astfel de acţiuni de prevenire a faptelor ilegale.