MENIU

Poliţia italiană apelează la FBI în dosarul adolescentei violate, în care sunt arestaţi doi români

Foto: wikimedia.org

Anchetatorii italieni apelează la FBI în dosarul violării unei adolescente în vârstă de 14 ani, la Roma, în noaptea de Sfântul Valentin, pentru care au fost arestaţi doi români, relatează Il Tempo.

După ce testele ADN i-au disculpat pe cei doi români - Alexandru Isztoika Loyos şi Karol Racz - suspectaţi iniţial pentru viol, ancheta trebuie să repornească de la zero.

Potrivit cotidianului, poliţia italiană a apelat la FBI pentru că procedurile sale în caz de viol diferă. Astfel, poliţia italiană a plecat iniţial de la declaraţiile victimei, apoi s-a bazat pe mărturia lui Loyos, fiind convinsă că autorii sunt cei doi români, chiar şi fără rezultatele testelor ADN.

În schimb FBI preferă să audieze victima "la rece", adică la ceva timp după incident, atunci când amintirile sunt mai clare decât imediat după o experienţă atât de traumatizantă ca violul.

În prezent, autorităţile italiene urmăresc orice pistă exclusă anterior. Astfel, au ajuns din România probele ADN a circa 22 de persoane, membrii ai unei familii de ciobani romi din estul României. Aceştia sunt rude ale lui Ion Feraru, un deţinut în vârstă de 25 de ani aflat în închisoare în România, al cărui cromozom Y corespunde cu cel izolat de poliţia italiană din probele recoltate de pe corpul victimei.

Cromozomul Y se transmite din tată în fiu şi este identic la toate persoanele de sex masculin dintr-o familie. Poliţia română a prelevat salivă de la verii şi fraţii lui Feraru şi analizează aceste mostre, după care probele vor fi trimise şi la Roma, unde poliţia va face o analiză paralelă. Între timp, anchetatorii încearcă să stabilească dacă vreuna dintre aceste 22 de persoane s-a aflat în Italia în ziua în care a avut loc violul. 

În plus, poliţia se concentrează pe găsirea persoanei care a vândut telefoanele mobile furate de la adolescenta în vârstă de 14 ani violată şi de la prietenul ei.

Anchetatorii italieni au negat însă că ar exista vreo legătură între cazul Mailat şi violarea unei adolescente în vârstă de 14 ani, la Româna, aşa cum afirmase luni cotidianul Il Messaggero.

Mai multe articole despre:
Italia viol FBI suspect Roma procuratură Karol Racz