MENIU

Poliţia i-a căutat în şcoli pe protestatarii de la Chişinău, potrivit publicaţiei Ziarul de Gardă

Foto: REALITATEA.NET

Poliţia i-a căutat în şcoli pe protestatarii de la Chişinău. Aceeaşi publicaţie informează că poliţia a făcut razii pe baza unor materiale video.

Poliţia a verificat autobuzele care intrau în Chişinău şi i-a chestionat
pe tineri cu privire la venirea în oraş.

Mai mulţi directori de licee au declarat publicaţiei citate că instituţiile lor au fost vizitate joi de către poliţişti cu imagini video şi au cerut să identifice tinerii care au participat la proteste.

Directorii de licee au solicitat să nu le fie expusă identitatea, pentru a nu atrage prea multă atenţie asupra acestor instituţii de învăţământ. Totuşi ei au confirmat că au venit agenţi ai poliţiei care au mers prin sălile de clasă şi în baza imaginilor de la proteste au identificat mai mulţi tineri. Deocamdată, ei au stabilit doar identitatea tinerilor şi coordonatele acestora, fără ca să îi reţină.

Elevii spun că în acele imagini erau copii care priveau protestele şi nu exprimau violenţe, dar oricum au fost documentaţi de poliţie.

Situaţia rămâne tensionată la Chişinău. Un grup de ziarişti români nu a fost lăsat să intre pe teritoriul Republicii Moldova. Jurnaliştii au fost opriţi pe aeroport, pe motiv că nu au documentele în regulă.

Oamenii sunt îngrijoraţi de soarta tinerilor arestaţi în timpul manifestaţiilor.