MENIU

Poli Iaşi: Nichita îl acuză pe arbitrul Ionescu că a viciat rezultatul meciului cu FC Vaslui

Foto: iasiinfo.ro

Preşedintele de onoare al formaţiei Politehnica Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat, sâmbătă, că arbitrul Georgian Ionescu a comis două greşeli grave în meciul cu FC Vaslui şi a viciat astfel rezultatul final, acesta fiind 2-0 în favoarea adversarului,

"Vasluiul a jucat mai bine două treimi din meci, a avut mai multe ocazii şi, per total, victoria lor este meritată, însă al doilea gol al gazdelor a fost marcat după un ofsaid, iar reuşita noastră din repriza a doua a fost perfect valabilă. Dacă se fluiera ofsaid la faza premergătoare golului doi al Vasluiului, scorul rămânea 1-0, iar golul nostru a fost valabil şi scorul devenea 1-1. A fost viciere de rezultat. Într-un joc de fotbal astfel de greşeli mari decid rezultatul final. Una e să greşeşti la un corner, la un aut sau la un fault de joc şi alta e să anulezi un gol valabil", a spus Nichita.

În replică, finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, l-a ironizat pe primarul ieşenilor, afirmând că el se pricepe mai bine la arbitraj. "Eu am fost un arbitru un pic mai mare decât domnul Nichita, de aceea mă întreb la care meci spune el că a fost viciere de rezultat. Golul nostru al doilea a fost perfect valabil, iar la al lor a fost ofsaid. Singura obiecţie la golul nostru a fost că s-a marcat cu stângul, şi nu cu dreptul", a replicat patronul vasluienilor. Acesta a continuat ironiile la adresa echipei adverse şi a mai spus că ieşenii trebuie să fie mulţumiţi că au încasat doar două goluri în acest meci: "De asta este Iaşiul unde este, pentru că după un astfel de meci, oficialii spun că a fost viciere de rezultat. Îşi merită soarta. Poli a scăpat uşor doar cu două goluri, diferenţa putea fi mult mai clară".

Echipa antrenată de Viorel Moldovan a trecut, vineri, pe teren propriu, de Politehnica Iaşi, scor 2-0, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii I, ambele goluri ale partidei fiind marcate de noua achiziţie a vasluienilor, slovacul Pavol Farkaş. Poli Iaşi a reuşit să marcheze în minutul 70, după ce Cristea a trimis mingea în bară, iar Bratu a reluat în poartă, însă reuşita a fost însă anulată pe motiv că autorul golului ar fi fost în ofsaid..