Realitatea.net
MENIU

Poli Iaşi îl va achiziţiona pe Valentin Negru

Mijlocaşul Valentin Negru va semna o înţelegere cu formaţia Politehnica Iaşi după ce a ajuns la un acord cu oficialii clubului, a anunţat, vineri, antrenorul grupării moldave, Petre Grigoraş.

"Am vorbit cu Vali Negru şi am ajuns la un acord să vină să joace la Iaşi. El s-a înţeles şi cu conducerea executivă şi va semna contractul de joc, urmând să fie legitimat săptămâna viitoare. Negru va fi după-amiază la antrenament şi sper ca în meciul viitor, cu Universitatea Craiova, să-l am în teren. El s-a pregătit până acum, nu a stat, a făcut antrenamente şi cu Rapid, şi cu Pandurii, este pus la punct din punct de vedere fizic. Oricum, mai este mai mult de o săptămână până la meciul cu Craiova, timp suficient să lucrez cu el " , a declarat Petre Grigoraş.

Negru, care a împlinit vineri vârsta de 27 de ani, a fost în discuţii în această vară cu formaţiile Rapid şi Pandurii Tg. Jiu, s-a antrenat cu aceste echipe, dar nu a ajuns la un acord în privinţa contractului. Acesta a mai evoluat în carieră la Sportul Studenţesc, Rapid Bucureşti, Unirea Urziceni şi CS Otopeni.
Mai multe articole despre:
Liga I Poli Iaşi contract