Pogea: Ministerele vor putea alege între acordarea de zile libere sau reducerea salariilor
Fiecare minister va decide, împreună cu angajaţii, modalitatea ajustării cheltuielilor cu personalul, având la dispoziţie acordarea de zile libere, reducerea programului de lucru sau micşorarea temporară a salariului, a declarat sâmbătă ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.
Întrebat la finalul şedinţei de Guvern ce s-a decis în legătură cu găsirea unei modalităţi legale pentru trimiterea în concediu fără plată a angajaţilor din sistemul bugetar timp de 10 zile, Pogea a anunţat că fiecare minister va avea libertatea să decidă cea mai bună metodă de economisire a cheltuielilor cu personalul.
"Vom lăsa la
latitudinea ordonatorilor principali de credite să ia măsurile
corespunzătoare în contextul legal de care beneficiem, astfel încât
ajustarea acestor cheltuieli cu circa 15,5% în medie pe lună să se
poată face. Am găsit, cred, soluţia legală, am ţinut cont şi de
sugestiile pe care le-am primit şi din mediul privat şi de la sindicate
şi aşa cum am promis, cred că calea cea bună am identificat-o. Calea
cea bună este următoarea: în primul rând vom lua măsuri cu caracter
temporar, va fi o măsură cu caracter temporar, generată de criză. În
al doilea, în urma discuţiilor cu angajaţii, ei pot să-şi ia zile
libere sau o combinaţie de zile libere, cu reducerea programului de
lucru, sau dacă există şi alte măsuri de ajustare a cheltuielilor, cu
salariile, rămâne ca fiecare ordonator de credite, şef de instituţie,
împreună cu salariaţii să ia această măsură", a precizat Pogea, arătând
că măsurile de reducere a cheltuielilor cu personalul din sistemul
public prin acordarea de zile libere sunt incluse în ordonanţa privind
rectificarea, adoptată sâmbătă.
El a reiterat că această măsură este absolut necesară şi a făcut un
apel la înţelegere din partea angajaţilor statului. "Fac apel la sistemul public să înţeleagă că este o situaţie deosebită, o măsură
necesară şi nu este ambiţia cuiva, am spus că o s-o facem respectând
legalitatea, nu putem s-o facem în afara legalităţii. (...) Fac apel la
salariaţi să înţeleagă că această măsură e generată de factori externi
pe care îi cunosc, criza economică, iar asigurarea funcţionalităţii
serviciilor publice depinde de fiecare dintre noi şi de înţelegerea pe
care o vom găsi în raport cu cetăţenii", a adăugat ministrul de Finanţe.
Executivul intenţionează să îşi asume răspunderea pe un proiect de Lege
care prevede că ordonatorii principali de credite pot decide dacă
angajaţii vor avea 10 zile de concediu fără plată în intervalul
septembrie - noiembrie, măsură în urma căreia ar urma să se
economisească la buget 1,5 miliarde lei, potrivit calculelor Finanţelor.