MENIU

Pogea: Finanţele vor rambursa în luna august TVA în valoare de 1,07 miliarde lei

Foto: standard.money.ro

Rambursările de TVA pe care Ministerul Finanţelor Publice (MFP) le va face în această lună se ridică la 1,072 miliarde lei (255 milioane euro), urmând ca plăţile să se efectueze pe 6, 24 şi 29 august, a declarat ministrul Gheorghe Pogea.

"În august vor fi rambursate aproximativ 1,072 miliarde lei, pentru 2.810 deconturi de TVA către agenţii economici. Reprezintă aproximativ 255 milioane euro, una dintre cele mai mari sume pe care le-am rambursat în această perioadă de criză", a explicat Pogea.

El a completat că sumele vor fi plătite, aşa cum s-a stabilit anterior, în trei tranşe, respectiv prima pe 6 august (deconturi însumând 252 milioane lei), a doua pe 24 august (deconturi în valoare de 322 milioane lei) şi ultima pe 29 august (deconturi în valoare de circa 500 milioane lei).

În plus, ministrul finanţelor a afirmat că, începând din 4 august, agenţii economici pot verifica, pe pagina electronică a MFP sau pe portalul ANAF, data la care li se va rambursa TVA.

"Orice agent economic poate verifica data la care i se decontează TVA", a spus Pogea, adăugând că facilitatea este disponibilă pentru toţi cei care "au aprobată decizia de rambursare a TVA şi care nu se află în expertiză la Finanţe sau ANAF".

Reprezentantul MFP a mai spus că aceasta este o modalitate de creştere a transparenţei în felul în care se realizează rambursarea de TVA în România.

Mai multe articole despre:
TVA Gheorghe Pogea rambursare TVA