Pogea a cerut termen de două săptămâni pentru a se asigura că Legea unică este sustenabilă financiar
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat că a cerut în şedinţa de miercuri a Executivului o amânare de două săptămâni pentru prezentarea unui punct de vedere asupra proiectului Legii unice a salarizării, deoarece Guvernul trebuie să se asigure că aceasta este sustenabilă financiar.
"Am cerut o amânare de încă două săptămâni pentru a putea, împreună cu Ministerul Muncii, să analizăm toate variantele posibile legate de Legea sistemului unitar de salarizare, pentru că ea priveşte termenul mediu şi lung şi trebuie să ne asigurăm că această lege, odată lansată în dezbatere publică, cel puţin din punctul de vedere al resurselor financiare, este una sustenabilă", a afirmat Pogea.
Ministrul a precizat că miercuri a avut o discuţie la Ministerul Muncii cu secretarul de stat Valentin Mocanu pe tema proiectului, după care au pregătit o notă ce a fost prezentată "sumar" în şedinţa de Guvern.
Ministrul Finanţelor susţine că nu s-a discutat despre o reducere a coeficienţilor din grila de salarizare, însă cheltuielile de personal nu trebuie să ajungă la 10-12% din PIB.
"Nu am discutat despre
acest lucru. Pe baza acestor coeficienţi stabiliţi astăzi, aşa cum ei
sunt, Ministerul Finanţelor a elaborat scenarii şi arată cât este masa
salarială. Ceea ce eu pot să spun este că, pe termen mediu şi lung,
cheltuielile cu personalul în România exprimate ca procent din PIB în
niciun caz nu trebuie să ajungă la 10-12%", a spus ministrul.
Potrivit lui Pogea, cheltuielile de personal trebuie să rămână "în
limite rezonabile", în cadrul cărora să poată fi aplicaţi coeficienţii
de ierarhizare.
"Am solicitat această amânare de două săptămâni pentru că este o
problemă sistemică mult prea serioasă", a adăugat el.
Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) să
finalizeze până în 30 octombrie Legea unitară a salarizării în sistemul
bugetar, iar memorandumul tehnic din cadrul acordului cu FMI prevede
scăderea ponderii cheltuielilor cu salariile în bugetul de stat de la
8,6% din produsul intern brut (PIB) în 2008 până la 7,8% din PIB în
acest an, 7,2% în 2010 şi 6,7% din PIB în 2011.
Ministerul Finanţelor trebuia să prezinte guvernului o evaluare a impactului financiar al aplicării Legii unitare a salarizării din sistemul bugetar.