PNL solicită AEP consultarea cu toate partidele politice înaintea modificării legii alegerilor prezidenţiale
PNL consideră că orice modificare a legii alegerilor prezidenţiale trebuie să fie rezultatul unei dezbateri transparente, în care să fie implicate toate partidele politice. "Este împotriva principiilor democratice ca o lege de asemenea importanţă să fie obiectul unor discuţii de culise în cadrul guvernului sau coaliţiei aflate la putere", se arată într-o declaraţie din comunicatul emis de PNL.
Într-un comunicat de presă, PNL declară că se opune oricăror tentative de a îngrădi sau îngreuna exercitarea dreptului democratic fundamental a fi ales, indiferent ce formă va îmbrăca aceasta.
"PNL se pronunţă ferm împotriva implicării în procesul electoral a STS sau oricărui serviciu special, sub orice pretext. O asemenea implicare este caracteristică statelor autoritariste, în care procesul electoral poate fi falsificat din reţea", se arată în comunicat.
Citeşte şi AEP: Propunerea de introducere a taxei de 300.000 de euro pentru candidaţii la prezidenţiale nu ne aparţine nouă
Vadim Tudor: Taxa de la Cotroceni mă vizează pe mine, şi aici e mâna lui Băsescu
Mircea Geoană este împotriva taxei de 300.000 de euro
Nati Meir: Este o lege a lui Hrebenciuc
Dacă vrei să fii preşedintele României, trebuie să plăteşti înainte 300.000 de euro