MENIU

PNL şi PD-L \"s-au înţeles\": nu au cum să guverneze împreună

Crin Antonescu nu acceptă să facă parte dintr-un guvern condus de un premier PD-L
Declaraţie Emil Boc

Liderii celor două formaţiuni nu au făcut nicio concesie în cadrul negocierilor de miercuri: atât pedeliştii, cât şi liberalii vor să dea viitorul premier, varianta unui independent fiind respinsă de primii. \"Nu am găsit în această întâlnire posibilitatea unei înţelegeri\", a spus şeful PNL. O nouă întâlnire este puţin probabilă, a sugerat Crin Antonescu. \"Ne pierdem timpul şi avem treabă, dânşii la putere, noi în opoziţie!\"

Liderii PD-L şi PNL \"s-au înţeles că nu s-au înţeles\" miercuri în cadrul rundei de discuţii pe tema formării unei majorităţi de guvernare, desfăşurate la Palatul Parlamentului. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile date la final de preşedintele PD-L, Emil Boc, şi de cel al PNL, Crin Antonescu. Pentru că fiecare pare să fi înţeles altceva din discuţii. Măcar aparent.

Primul care a vorbit a fost premierul interimar Boc.  \"Am venit la întâlnire cu PNL nu pentru a realiza o majoritate matematică, ci pentru a realiza o majoritate politică ideologică de dreapta capabilă să dea susţinere politică unui viitor guvern. În Romania trebuie să se limpezească apele şi din punct de vedere doctrinar. Vom avea doi ani fără alegeri şi ar fi bine să dăm ţării un guvern care să aibă susţinere ideologică de dreapta, susţinut de PNL, PD-L Şi UDMR. Măsurile care ar putea fi luate ar fi mult mai uşor de susţinut de un guvern cu majoritate ideologică. Am discutat şi despre lucrurile care ne-au despărţit în trecut. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce oamenii aşteaptă: decizii ferme de la guvernaţi. Avem multe în comun în ceea ce priveşte viitorul României. Avem obiective care ne unesc şi care ar putea sta la baza unui nou guvern\", a declarat Emil Boc care a amintit printre punctele comune pe care le au cu liberalii cota unică, reforma statului.

Liderul democrat-liberal a spus că le-a transmis liberalilor clar pretenţia ca PD-L să dea premierul. \"Le-am spus că mandatul pe care noi l-am primit este cel legat de votul românilor dat în 2008.  Avem nevoie rapid de un guvern, de un buget aprobat pentru ca proiectele să continue. Discuţia a fost una eficientă şi edificatoare. Vom merge la Cotroceni cu o propunere care vizează un premier PD-L\", a precizat Boc.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost însă mult mai ferm. Şi a lăsat să se înţeleagă că nu există nicio şansă de a se înţelege cu pedeliştii.  \"Nu am găsit în această întâlnire posibilitatea unei înţelegeri\", a spus Antonescu, care a a militat pentru varianta unui guvern care să reunească cele două Românii: cea a votanţilor lui Băsescu şi cea a celor care au votat contra acestuia.  \"O intrare a noastră peste tranşee în sistemul construit de PD-L şi Traian Băsescu pentru 2010 este exclusă.  Este exclus să intrăm într-un guvern cu un premier venit de la PD-L, dânşii au înţeles că este exclus să accepte un premier de la PNL. Am propus atunci varianta unui premier independent. Au respins şi această ipoteză, trimiţându-ne la discuţiile de la Cotroceni\", a spus Antonescu, care a adăugat că o nouă întâlnire cu pedeliştii ar mai fi posibilă doar dacă se schimba ceva esenţial. \"Altfel, ne pierdem timpul: dânşii la putere, noi în opoziţie!\", a subliniat liderul liberal.