MENIU

PNL nu a participat la Biroul Permanent la care Anastase cere suspendarea Comisiei Udrea

foto: cdep.ro

Secretarul Camerei Deputaţilor, liberalul Mihai Voicu, a declarat miercuri că, alături de ceilalţi colegi ai săi membri în Biroul Permanent, nu urmau să participe la şedinţa pe cazul Comisiei Udrea, urmând să lipsească şi chestorii Kelemen Hunor (UDMR) şi Nicolae Bănicioiu (PSD).

"Liberalii nu participă la şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, deoarece nu există prevedere regulamentară pentru ce suntem chemaţi - anume stoparea activităţii unei Comisii care funcţionează în baza votului dat de plen", a afirmat Mihai Voicu. Din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor fac parte liberalii Bogdan Olteanu (vicepreşedinte), Mihai Voicu (secretar) şi Dan Motreanu (chestor).

Şi deputatul PSD, Nicolae Bănicioiu, care deţine funcţia de chestor în Biroul Permanent, a precizat pentru NewsIn că nu va participa la lucrările Biroului de miercuri. "Nu vreau să fiu părtaş la o modalitate de a tergiversa lucrările comisiei de anchetă, de asta nu mă duc la Biroul Permanent. Cred că Secretariatul General în momentul în care a convocat BP astăzi ştia că la această oră, în acelaşi timp şi în acelaşi loc se desfăşoară şedinţa comisie de anchetă, unde, eu mă încăpăţânez să aştept să vină la audieri invitaţii. Alţi colegi nu cred că ar trebui să participe, mi se pare ieşită din comun atitudinea să faci BP pentru a încerca să suspenzi comisia", a spus Bănicioiu precizând că înştiinţarea oficială de convocare a BP a primit-o "în urmă cu o oră sau două".

La rândul său, chestorul Camerei, Kelemen Hunor (UDMR), contactat de NewsIn, a afirmat că nu poate participa la şedinţa de miercuri a Biroului Permanent deoarece este plecat din ţară. Kelemen a explicat că a fost informat despre lucrările BP încă de luni după-masă, dar a anunţat-o pe preşedintele Camerei, Roberta Anastase, că nu poate fi prezent.

Conducerea Camerei Deputaţilor s-a reunit miercuri în şedinţa Biroului Permanent pentru a dezbate propunerea preşedintelui Roberta Anastase de suspendare a acitvităţii comisiei de anchetă a ministrului Turismului, Elena Udrea.