MENIU

PNL: Guvernul Băsescu-Geoană-Boc ia numai măsuri halucinante

Foto: rtv

"Guvernul Băsescu-Geoană-Boc continuă seria măsurilor halucinante. După voluntariatul obligatoriu al miniștrilor de a da înapoi 20% din salariile de demnitari, guvernul României își dovedește creativitatea printr-o nouă măsură, și anume concediul fără plată de 10 zile", se arată într-un comunicat aL PNL.

PNL solicită Guvernului să explice cum se va desfășura curba de sacrificiu a celor 10 zile de concediu fără plată, mai ales în domenii sensibile ca educația, sănătatea sau ordinea publică.

"Încă o dată, se dovedește faptul că deciziile acestui Guvern sunt luate pe picior, în grabă și fără nici o analiză a efectelor. Este imposibil să obligi 1.300.000 de oameni să intre în concediu fără plată. Economiile la buget nu se fac cu riscul blocării activității în educație, sănătate sau ordinea publică. Economiile la buget se fac prin reducerea rațională a cheltuielilor, prin stoparea risipirii banului public și nu pe spatele fiecărui român, care va fi afectat în mod direct de această situație", se arată în comunicatul PNL.

Partidul Naţional Liberal solicită Guvernului să explice cetăţenilor situaţia reală a economiei.

"PNL consideră această măsură disperată și cere insistent Guvernului să explice public românilor care este situaţia reală a economiei. Cetățeanul român are dreptul să știe dacă salariile și pensiile sunt în pericol de a nu mai fi plătite", se încheie comunicatul.

Citeşte şi Bugetarii vor avea salarii reduse cu 4% până la sfârşitul anului prin acordarea de concediu fără plată sau prin muncă neplătită

Bugetarii vor fi forţaţi să intre în concediu fără plată